Ziua Veteranilor de Razboi , 29 aprilie 2023, la Cluj Napoca

ziua veteranilor Cluj

La data de 29 aprilie 2023, Cluj-Napoca a sărbătorit Ziua Veteranilor de Război prin organizarea unei ceremonii solemne la Monumentul „Glorie Ostașului Român”. Ceremonia, organizată în colaborare cu filiala Cluj a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a fost prezidată de Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Evenimentul a inclus depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori, în semn de recunoștință și respect pentru bravii ostași români care au luptat pentru independența țării, pentru libertate și pace. De-a lungul anilor, eforturile și sacrificiile lor au contribuit la construirea României moderne, suverane și libere, care astăzi este membră a Uniunii Europene și NATO.

La eveniment a participat si doamna prefect Irina Munteanu, ocazie cu care a trasmis mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciuca:

„România îi onorează astăzi pe veteranii de război cărora le datorează independența, suveranitatea și integritatea teritorială, dedicându-le o zi de reamintire a eroismului lor și de exprimare a recunoștinței care li se cuvine pentru totdeauna.

Dacă trăim într-o țară care ne aparține pe deplin și căreia îi putem hotărî singuri destinul, este pentru că am avut nu doar visul despre un destin românesc în istorie, ci și bravi români care au apărat acest vis cu arma în mână în Războiul de Independență din 1877 și în cele două războaie mondiale din secolul trecut.

Noi, cei din generațiile din prezent, avem privilegiul de a fi martorii ultimilor veterani români în viață ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1096 de veterani și veterane și 24 de văduve de război. Să le arătăm prețuirea caldă pe care o merită și pentru că sunt istoria noastră glorioasă vie, reușind încă o mare victorie a sufletului după război, aceea de fi împăcați și a atinge o frumoasă vârstă dincolo de încercările, suferințele și pierderile prin care au trecut.

Am fost onorat să mă alătur, zilele trecute, campaniei ”Recunoștință veteranilor de război“, inițiată de Ministerul Apărării Naționale în 2021. Am susținut acest proiect și ca ministru al apărării, și în calitate de Prim-ministru, din convingerea că e un act de conștiință națională, înainte de toate, să îi cinstim pe acești oameni pe a căror bravură s-a sprijinit România în vremuri de răscruce pentru întreaga lume, care sperăm să nu se mai repete niciodată.

Vă invit, dragi români, ca și astăzi să arătăm ultimilor combatanți români în viață din cel de-al Doilea Război Mondial că îi respectăm, că se află în gândurile noastre cele mai bune, că le transmitem urări de sănătate, viață lungă și urmași care să fie mândri că sunt copii și nepoți de veteran!”

Related posts