Ediția din 2023 a Festivalului Produsului Tradițional se va desfășura în data de 15 mai 2023, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate, sub coordonarea Conf. dr. Avram Fiţiu și cu sprijinul Facultății de Agricultură de la USAMV Cluj-Napoca.
În cadrul acestui eveniment, studenții din anul IV, specializarea Ingineria Mediului, vor prezenta rețete de produse tradiționale specifice județelor lor de origine, în timpul cursului Controlul și Certificarea Produselor. Aceste rețete vor fi însoțite de caiete de sarcini și vor fi evaluate de profesori, specialiști în gastronomie și tradiții populare.
Festivalul se va desfășura între orele 10:00 și 17:00, iar unele dintre preparatele tradiționale prezentate vor fi: cozonac cu nucă de Apahida, palaneț cu brânză de Mociu, pască tradițională de Chiuza, pătură cu brânză de Berindu, sarmale de Recea Cristur, scrob de Mărișel, pâine cu maia de Feleacu, vărzar de Rediu, palaneț de Mociu, varză a la Cluj (toate din județul Cluj). De asemenea, vor fi prezentate tochitură moldovenească din Piatra Neamț (județul Neamț), plăcintă poale-n brâu din Bucovina, cozonac cu nucă din Bucovina, bere tradițională din Dorna Candrenilor (județul Suceava), gogoși și scorușe din Luduș (județul Mureș), sarmale cu păsat din Vama Oaș (județul Satu Mare) și pancove din Cernești (județul Maramureș).