Topograful autorizat cel mai bun prieten la vânzarea unei proprietăți

topograf autorizat

Vânzarea unui teren implică mai mult decât simpla identificare a unui potențial cumpărător și primirea banilor pe care i-ai cerut sau o simplă întâlnire în fața notarului pentru a stabili toate detaliile implicate de procesul de vânzare-cumpărare.

De fapt, drumul pe care îl poate avea un client până în acest punct poate fi anevoios, deoarece actele proprietății trebuie puse la punct până în cel mai mic detaliu, astfel încât să nu fie nevoie să aștepți mai mult decât ai putea sau ți-ai dori. Topograful devine mai mult decât un specialist în aria sa de activitate, ci chiar un prieten al celor care doresc să înstrăineze o proprietate, fie că este vorba despre un teren sau despre o construcție. Rolul acestuia este unul precis și extrem de important, iar motivele pentru care vei avea nevoie de un astfel de prieten atunci când dorești să vinzi o proprietate sunt prezentate mai jos. 

Activitatea profesională a unui expert topograf 

Un expert topograf este acela care face posibilă stabilirea corectă și concretă a măsurătorilor și a limitelor unei proprietăți. Rolul acestuia devine unul esențial în momentul în care este vorba despre vânzarea unui imobil sau a unui teren, deoarece acesta asigură măsurarea suprafeței exacte a proprietății, precum și diversele posibile legături care au fost realizate. Principala activitate profesională a unui expert topograf constă în măsurarea terenurilor prin utilizarea unor tehnici specifice. Acesta ajută la delimitarea precisă a unui teren și răspunde de stabilirea măsurilor care au valoare juridică. Înainte de a apela la serviciile unui topograf autorizat, este indicat să verifici dacă măsurătorile specifice ale proprietății nu au fost deja realizate, informațiile de acest fel putând fi obținute de la instituțiile autorizate. 

Care sunt obligațiile pe care le ai când dorești să vinzi un teren?

Atât pentru achiziția, cât și pentru vânzarea unui teren poate fi nevoie de serviciile unui expert topograf. Un astfel de specialist te poate ajuta să obții documentele necesare în vederea vânzării unui teren pe care a fost sau nu construit un imobil. Obligația de a verifica dacă demarcarea a fost realizată este una legală, iar în cazul în care aceasta nu a fost realizată, proprietarul are obligația de a face acest lucru cu ajutorul unui expert topograf. 

În momentul în care dorești să vinzi o proprietate, este necesar să pui la dispoziția cumpărătorului un studiu actualizat al proprietății atât pentru a-i oferi un plus de încredere în ceea ce privește achiziția pe care urmează să o facă, cât și pentru a ști cu exactitate dimensiunile sau întinderea proprietății sau pentru a evita disputele juridice ulterioare care pot decurge dintr-o descriere inadecvată sau inexactă a proprietății în cauză. 

Utilitatea măsurătorilor cadastrale în vederea vânzării de proprietăți 

Măsurătorile topografice fac parte din categoria unor servicii cadastrale absolut necesare în vederea întocmirii actelor necesare procesului de vânzare-cumpărare. 

Așadar, cu ajutorul unui topograf, cumpărătorul poate obține certitudini referitoare la dreptul de servitute sau de trecere al altora asupra proprietății sau certitudinea că ceea ce este descris în acte, din punct de vedere legal, corespunde cu ceea ce este la fața locului. În acest fel, vânzătorul nu numai că pune la dispoziția cumpărătorului informațiile necesare în vederea unui proces de vânzare transparent, dar îi oferă și șansa de a avea informații exacte despre dimensiunile proprietății.

Related posts