Program Zilele Clujului 2023

program zilele clujului 2023

Timp de 4 zile, sărbătorim comunitatea clujeană cu peste 100 de activități în 40 de locuri din oraș.

Zilele Clujului încep joi, 18 mai, cu o seară dedicată teatrului, avându-l pe scenă pe inegalabilul Florin Piersic și ulterior pe actorii Teatrului Național în spectacolul concert scris de Ada Milea după „O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale.

Vineri 19 mai, în centrul orașului vor concerta Compact, Andra și Carla’s Dreams. La 21:45, în Piața Unirii va avea loc un spectacol de drone și videomapping. În Parcul Central vă așteaptă zona de mâncare și de vin, alături de zeci de activități pentru întreaga familie, în Piața Muzeului vor avea loc concerte, strada Potaissa găzduiește din nou evenimente de înscenare istorică iar festivalul multiculturalității are loc în mai multe locații din oraș.

Sâmbătă 20 mai are loc Parada Clujului, la ora 16:00, după care continuăm cu seara de muzică clasică, de la ora 19:00. Pe strada Napoca va avea loc Midnight Snack. Activitățile din Parcul Central continuă, la fel și concertele din Piața Muzeului. În Baza Sportivă Gheorgheni vor avea loc ateliere științifice și multe alte activități, iar sărbătoarea comunității clujene continuă în peste 40 de locuri din oraș

Duminică 21 mai are loc Regalul Folcloric, atelierele științifice se mută în Baza sportivă „La Terenuri”, continuă activitățile la Centrul de Tineret și la Turnul Pompierilor, iar zona de vin și de mâncare din Parcul Central vă așteaptă până la ora 23:00.

Related posts