Vacanta de vara 2023 la Biblioteca Judeteana Octavian Goga Cluj

🕒 iunie 30, 2023 ✍️ autor
Vacanta de vara 2023 la Biblioteca Judeteana Octavian Goga Cluj

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează în perioada 3 iulie – 1 septembrie 2023 o serie de activități sub genericul Vacanta la Biblioteca, o alternativă pentru copii și adolescenți de petrecere a vacanței estivale.


Programul vacanta de vara la Biblioteca Cluj:


Clubul lecturii de vacanță cu tema „Micii bibliofili clujeni” ce va avea loc în perioada 3 – 7 iulie. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, activitățile au loc zilnic între orele 13.00 și 15.00. În cadrul întâlnirilor vor avea loc discuții despre cărți ilustrate, de aventură, istorice, fantasy, romane grafice, dar și activități practice, creative. Clubul se desfășoară atât la sediul central, cât și la filialele din cartierele Mănăștur și Zorilor.


Programul estival de lectură „E vremea cititului!”, ediția a VII-a ce se va desfășura în perioada 5 – 26 iulie. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, iar anul acesta va avea tema „E vremea cititului… pornind pe drumul cărții”. Participanții vor descoperi cum apare o carte, de la ideea în sine până la obiectul format din multe, multe pagini pe care îl ținem în mâini, vor discuta despre istoria cărții, se vor întâlni cu un scriitor, vor vizita o editură și o tipografie și, nu în ultimul rând, vor cunoaște mai în profunzime spațiul unde fiecare carte își găsește locul, și anume marea casă a cărților, biblioteca. Întâlnirile vor avea loc la Secția pentru copii, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 11.00.


ateliere de imprimare 3D ce se vor derula la Filiala „Traian Brad” din cartierul Mănăștur, în perioada 6 – 27 iulie, în fiecare joi, de la ora 15.00.


concursul Cutreier Clujul prin utilizarea aplicației https://cutreiercluj.qulto.ro/, disponibilă atât pentru telefonul mobil, cât și pentru calculator. Concursul se adresează copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, care au de realizat 5 trasee tematice cuprinzând atracții ale orașului. Acesta se derulează în perioada iulie – octombrie, participanții cu numărul cel mai mare de puncte acumulat, vor fi premiați.


ateliere de: creativitate, educație financiară, realizare povestiri digitale, clubul curioșilor, lecturi interactive, jocuri de societate, jocuri pe console, vizionări de filme, club de lectură, vânătoare de comori.

Toate aceste activități sunt gratuite, iar participarea se face pe baza Permisului de intrare la bibliotecă.

Vacanța de vară poate fi activă și atractivă la bibliotecă!