Transylvania Open 2023 – acces gratuit la calificari

bilete gratuite la calificari Transylvania Open 2023

Transylvania Open 2023 revine la Cluj, in perioada 14-22 octombrie 2023.

Organizatorii ofera acces gratuit la cele 2 zile de calificari 14-15 octombrie 2023.

Ce trebuie să faci?!

  • Accesul la meciurile din calificări este complet gratuit, dar pentru a-ți rezerva locul, trebuie să descarci un bilet cu valoare zero din platforma partenerului nostru de ticketing, entertix.ro.
  • Rezervările sunt disponibile online începând de luni, 25 septembrie. Limita este de 4 bilete pe o singură comandă.
  • Dacă nu ai reușit să faci o rezervare online, poți să încerci să obții un loc și la fața locului în timpul evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Despre Turneul Transylvania Open

Transylvania Open WTA250, competiția ce deschide ușile către lumea magică a tenisului, se întoarce în Cluj-Napoca. În anul 2021, orașul a obținut o nouă licență după Winners Open, transformându-se astfel în singurul oraș din Europa care găzduiește două turnee WTA.

Amplasat în inima Transilvaniei, Cluj-Napoca este un oraș plin de vitalitate, reușind să adune cele mai importante evenimente din România. Această regiune încărcată de istorie are un potențial imens și așteaptă să fie explorată de orice turist dornic să descopere, în același loc, peisaje de vis, activități captivante și puțină magie. Iar poveștile despre Transilvania și Contele Dracula cu siguranță conferă Transilvaniei acea aură mistică care transformă orice experiență în una memorabilă.

Turneul de tenis jucat pe suprafață dură a fost numit Transylvania Open într-un gest de omagiu adus acestei regiuni, dar și pentru că echipa de organizare a turneului crede cu încredere că atunci când pasiunea pentru tenis primește un strop de magie, lucruri extraordinare devin posibile, recorduri mondiale pot fi doborâte, iar două turnee WTA pot fi obținute într-un singur an!

Despre turneul de tenis

A doua ediție a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 va avea loc în perioada 8-16 octombrie 2022, iar meciurile vor fi disputate pe suprafață dură în BT Arena, pe două terenuri de joc. În competiție vor participa 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. Se vor acorda 280 de puncte WTA și premii în valoare de 275.000 de dolari. Turneul va fi transmis la nivel global în peste 150 de țări.

Despre locația turneului – BT Arena

BT Arena este una dintre cele mai moderne săli polivalente din țară. Cu o suprafață totală de 38.410 metri pătrați și o capacitate de până la 10.000 de locuri, această sală poate găzdui cele mai diverse evenimente.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are un regim de înălțime 1S+P+3E și este dotată în interior cu toate facilitățile sportive și tehnice necesare, iar în exterior dispune de o parcare cu 445 de locuri și o piațetă pentru accesul publicului dinspre strada Splaiul Independenței. Parcarea este amplasată sub clădire.

Related posts