Târgul Produs de Cluj de la Baciu este o sărbătoare dedicată oamenilor locului, unde veți găsi standuri cu produse tradiționale, spectacole pentru toate vârstele și gusturile, parc de distracții și o terasă cu preparate alimentare la grătar. Pe scurt, este un eveniment care are tot ce îți dorești.
Aici veți avea ocazia să vă întâlniți cu artizani talentați, care vor fi pregătiți să vă arate munca lor remarcabilă. Vă veți putea bucura de frumusețea costumelor populare, cusăturilor, obiectelor de marochinărie, jucăriilor pentru cei mici și bijuteriilor lucrate manual.

Nu vor lipsi nici maeștrii bucătari, care vă vor servi preparate alimentare delicioase, realizate după rețete locale autentice. Indiferent că doriți să gustați sarmale, prăjituri, turtă dulce, ciocolată de casă sau preparate la grătar, veți găsi tot ce vă place.
Pentru cei mici, vor fi pregătite momente speciale, cum ar fi spectacole de teatru de păpuși și alte surprize pline de distracție. După aceea, vor putea să se bucure de mașinuțele tamponabile sau de carusel, pentru că distracția este obligatorie.
Sunteti invitati în perioada 30 iunie – 2 iulie, pe terenul de sport al comunei Baciu, între orele 12:00 și 22:00, pentru a vă bucura de toate aceste minunății aduse de la Cluj!