S-a deschis Targul de Craciun Cluj Napoca

targul de craciun cluj napoca s-a deschis

Azi 26 noiembrie 2021 Targul de Craciun Cluj Napoca s-a deschis in mod oficial.

În Piața Unirii a fost împodobit tradiționalul brad de Crăciun, de lângă care nu putea lipsi Căsuța lui Moș Crăciun.

În acest an, vizitatorii pot găsi în cadrul Târgului 46 căsuțe cu produse tradiționale, obiecte artizanale realizate de meșteri populari locali, ornamente și decorațiuni de Crăciun, accesorii și bijuterii.

Noutatea din acest an o reprezintă roata panoramică, care oferă o vedere spectaculoasă asupra Pieței Unirii. Totodată, caruselul rămâne și în acest an un punct de atracție pentru cei mici și nu numai.

Programul artistic se desfășoară în mod restrâns de vineri până duminică, în zona bradului: program muzical (grupuri de colindători, soliști etc.), teatru de păpuși, povești la gura sobei.Respectând regulile, avem grijă unii de ceilalți și ne putem bucura împreună de o nouă ediție a Târgului de Crăciun!

Targul de Craciun Cluj Napoca se desfasoara in perioada 26 noiembrie – 31 decembrie 2021.

Related posts