Update
Ceremonia si parada militara 1 Decembrie 2021 Cluj Napoca – in imagini
La multi ani Romania!
Parada militara din Cluj Napoca cu ocazia zilei de 1 decembrie , va avea loc începând cu ora 12.00, cu depunere de coroane de flori, organizată la Monumentul Domnitorului Mihai Viteazul, urmată de defilarea detașamentului de onoare și a tehnicii de luptă și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
Detașamentul de onoare va fi constituit din militari aparținând Regimentului 317 Cercetare ”Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și muzicile militare reunite ale Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Brigăzii 81 Mecanizată ”Grigore Bălan”.
Detașamentul de tehnică va cuprinde transportoare amfibii blindate de cercetare și de infanterie, precum și mijloace tehnice aparținând celorlalte structuri din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.
Ceremonia militară se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata desfășurării activității.
Primăria Cluj-Napoca anunță o serie de restricții de circulație cu ocazia ceremoniei publice organizată de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, astfel:
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de nord a Pieţei Mihai Viteazul, de la Podul Traian până la intersecţie cu str. G Bariţiu, între orele 11.00 – 13.00
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de sud a Pieţei Mihai Viteazul, de la intersecţie cu str. Regele Ferdinand până la intersecţie cu str. David Ferenc, între orele 11.00 – 13.00
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Regele Ferdinand – sensul de mers spre str. Horea, cu excepția CTP, între orele 11.00 – 11.50
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Regele Ferdinand, între orele 11.50 – 12.55
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe Pod Horea, de la intersecție cu str. G. Dragalina până la intersecție cu Piața Mihai Viteazul, între orele 11.50 – 12.55
– restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. George Barițiu, de la intersecție cu str. Emil Isac până la intersecție cu Piața Mihai Viteazul, între 11.50 – 12.55.
sursa informatie Primaria Cluj Napoca – comunicate