Inspectoratul de Jandarmi Cluj desfasoara in perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 o campanie de recrutare pentru tinerii care doresc o cariera militara, in Jandarmeria Romana, admintere Aprilie-Iulie 2024, pentru:
- Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – 350 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 3 locuri pentru alte minorităţi);
- Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – 350 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 3 locuri pentru alte minorităţi).
Cererea de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar (potrivit modelului anexat pe site-ul unității – http://www.jandarmeriaardeleana.ro), se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și
se transmite exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@jandarmeriaardeleana.ro, în perioada 24 aprilie-14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru a participa la concursurile de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care
participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în
societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură aplicate, inserate sau
implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia
candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii
Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
p) să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.
Pentru mai multe informatii accesati pagina oficiala: https://www.jandarmeriaardeleana.ro/admitere_scoli_mai_2024.html, sau la telefon 0264/595513, de luni până vineri între orele 08.00-16.00, Serviciul Resurse Umane.