CEREMONIA DUKE OF EDINBURGH GOLD AWARD, GĂZDUITĂ DE UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

global award forum ubb

CEREMONIA DUKE OF EDINBURGH GOLD AWARD, GĂZDUITĂ DE UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI – TREI CASE REGALE ONOREAZĂ CEREMONIA ȘI PROFILUL MULTICULTURAL AL UNIVERSITĂȚII

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește Ceremonia Gold Award a The Duke of Edinburgh’s International Award, organizată în cadrul Forumului 2022, în data de 13 octombrie 2022, în Auditorium Maximum al Universității.

Cu această ocazie, UBB îi va avea oaspeți pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române, pe Alteța Sa Regală Principele Edward (Conte de Wessex) și pe Alteța Sa Regală Principele Guillaume (Mare Duce Ereditar de Luxemburg). De asemenea, la recepție vor participa și Excelența Sa Dl. Andrew Noble (Ambasadorul Regatului Unit în România) și Excelența Sa Dl. Shajjad Rizvi (președintele The Duke of Edinburgh’s International Award Romania Foundation și Consul onorific al Regatului Unit la Cluj).

Pe parcursul ceremoniei, Contele de Wessex va premia 80 de tineri din România care au avut rezultate deosebite în cadrul programului Gold Award. Alteța Sa Regală este președintele Fundației Internaționale Award și va conduce delegația de oaspeți în cadrul evenimentului care sărbătorește realizările deosebite ale laureaților Gold Award, aducând omagiu tinerilor pentru efortul depus. Seara va include și discuții pe tema educației cu cei 600 oaspeți internaționali, momente cultural-artistice realizate de elevii Școlii Britanice din București.

Pe lângă aceasta, în cadrul evenimentului ținut în Auditorium Maximum, UBB va desfășura o ceremonie academică de înmânare a unor medalii de onoare Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei Române, Alteței Sale Regale Principelui Edward, Conte de Wessex și Alteței Sale Regale Principelui Guillaume, Mare Duce Ereditar de Luxemburg, pentru contribuțiile aduse în educație și societate. Evenimentul va avea loc în contextul celebrării profilului multicultural și a realizărilor academice ale Universității Babeș-Bolyai.

„Ca rector, mă bucur să găzduim The Duke of Edinburgh’s International Award – Global Forum, UBB fiind o unitate operațională a acestei organizații internaționale de referință. Îmi face o deosebită plăcere, de asemenea, să-i avem oaspeți cu această ocazie pe reprezentanții celor trei case regale. De la fondarea sa în 1581, istoria Universității, denumită astăzi Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), se împletește cu istoria marilor case regale din Europa, ale căror figuri emblematice sunt onorate în Galeria UBB. Astfel, Diploma de fondare din 1581 a fost dată, cu acordul Papei Grigore al XIII-lea, de regele Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei și regele Uniunii Polono-Lituaniene (unul dintre cele mai mari state din Europa acelor vremuri). Privilegiile din Diplomă vor fi recunoscute și întărite ulterior de împărații Sfântului Imperiu German (inițial de împăratul Leopold I în secolul al XVII-lea), împărăteasa Maria Tereza ridicând-o în final la rangul de Universitate imperială în secolul al XVIII-lea. Transformarea în Universitate maghiară a fost făcută în secolul al XIX-lea de Franz Josef (purtându-i și numele), împăratul Imperiului Austro-Ungar, iar transformarea în Universitate românească, de regele Ferdinand (purtându-i și numele) în secolul al XX-lea. De asemenea, în comunitatea academică a Universității Babeș-Bolyai, și-au găsit locuri onorifice (ex. Doctor Honoris Causa), alături de oameni marcanți de știință și cultură, și împărați, regi/regine, arhiduci etc., care au vegheat de-a lungul timpului la dezvoltarea acestei universități. Universitatea Babeș-Bolyai, moștenitoarea acestei tradiții academice și succesoarea acestor instituții prin conținutul/profilul, academic, prin infrastructură și prin actele de înființare/transformare, a onorat și onorează această istorie prin evenimente marcante: în 2019 – 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj/UBB; în 2021 – 440 de ani de învățământ superior la Cluj/UBB, inclusiv de învățământ superior german care a început în secolul XVIII, organizat multicultural și continuu în ultimii 25 de ani; și în 2022 – 150 de ani de la introducerea învățământului superior maghiar la Cluj/UBB. Este acum rândul nostru să onorăm casele regale care contribuie la întărirea binelui în lume, mai ales prin susținerea experților în educație și tinerilor, și care susțin UBB în mod direct și/sau implicând-o în aceste demersuri internaționale comune”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

În încheiere, rectorul UBB a adăugat: „Mă bucur în mod deosebit că Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române ne va onora cu prezența în această zi, când sărbătorim 150 de ani de la introducerea învățământului universitar maghiar. Regele Mihai I, tatăl Majestății Sale, a reușit să readucă la viață trecutul în mod constructiv în 1945, la Cluj, atunci când Universității românești Regele Ferdinand I s-a adăugat și refondarea Universității Maghiare Bolyai – cele două fiind baza actualei Universități Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, una dintre cele mai complexe universități europene multiculturale, cu 3 linii oficiale de studii, reflectând istoria învățământului superior: română, maghiară și germană. În urmă cu un deceniu, Casa Regală a României a onorat această istorie, marcând 140 de ani de la introducerea învățământului universitar maghiar, prin acordarea Decorației Regale Nihil Sine Deo Universității Babeș-Bolyai”.

Evenimentul organizat în perioada 11-15 octombrie 2022, la Cluj-Napoca, de către Fundația The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, are loc la fiecare trei ani în diverse țări, reunind lideri internaționali din domeniul educației și tineri beneficiari/interesați de educație din peste 130 de state: https://dofe.ro/en/global-award-forum-2022-cluj-napoca-4/. Alteța Sa Regală Principele Edward ia parte la acest eveniment internațional ca reprezentant formal și președinte al Fundației The Duke of Edinburgh’s International Award, focalizat pe susținerea experților în educație și tinerilor.

sursa informatie – UBB – comunicate de presa

Related posts